Desi unora li se pare ciudat si o simpla forma de a spune ceva inteligent, cu fiecare zi trecuta ne transformam in alt om. Ma uitam adineauri la penultima postare, o citeam si pe masura ce o citeam, nu ma recunosteam ca fiind eu cea care a scris opiniile alea atat de colocvial si pueril argumentate. Probabil m-am mai maturizat intre timp…
La sfarsitul fiecarei zile am invatat sa trag o linie imaginara si sa-mi notez – tot imaginar, desigur – ce am invatat nou in acea zi in ceea ce priveste relatiile interpersonale, profesionale, umane- in esenta (sau nu?!).
Ce am invatat in ultimul timp? Ca uratenia firii umane nu are limite, ca suntem hidosi de urati, dar nu din punct de vedere fizic. Ca ne pierdem in fuga asta lumeasca dupa bani, tot mai multi bani si uitam sa Traim. De ce uitam oare atat de repede un lucru atat de simplu: plecam doar cu amintirile de aici. Cand a fost ultima oara cand ai admirat cerul pana ai uitat de fiinta ta? Cand ai incercat ultima oara sa-i faci fericiti pe cei din jurul tau? De cele mai multe ori, oamenii au nevoie de lucruri care nu se cumpara pentru a fi fericiti…
Ne place sa alergam dupa Noi Insine in permanenta ca dupa un tren care a plecat de fapt cu o zi inainte, in speranta ca-l vom prinde in statia urmatoare… Sa fie oare acesta unul dintre farmecele vietii?…
Adevarat! Frumos ai gandit si scris!